Acasă › Glosar de limba română › Sintaxă
Sintaxă: definiții și exemple
Definițiile din glosarul Edutiv pentru sintaxă: 13 noțiuni, fiecare cu un exemplu și clasele în care se studiază. Le găsești și în glosar de limba română, cu căutare după toate categoriile.
Apoziția
Parte de propoziție care explică sau reia înțelesul altei părți de propoziție (de obicei un substantiv). Apoziția explicativă este izolată prin virgulă; apoziția determinativă, ca cea din numele proprii, nu se izolează prin virgulă.
Exemplu: „Noi, eu și Ana, hrănim motanul.” — „eu și Ana” e apoziție explicativă, izolată prin virgulă; „poetul Eminescu” — Eminescu e apoziție determinativă, fără virgulă
Atribut
Partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un pronume, arătând o însușire a acestuia.
Exemplu: „casa albă” → ce fel de casă? — albă (atribut)
Complement
Partea secundară de propoziție care determină un verb, completându-i sensul. Poate fi direct, indirect, prepozițional sau circumstanțial (de mod, de timp, de loc, de cauză, de scop).
Exemplu: Citesc o carte. → citesc ce? — o carte (complement)
Complement circumstanțial
Complementul care arată circumstanța în care se petrece acțiunea: de mod (cum?), de timp (când?), de loc (unde?), de cauză (de ce?) sau de scop (în ce scop?).
Exemplu: „Citesc seara în parc.” → citesc când? — seara (de timp); citesc unde? — în parc (de loc)
Complement direct
Complementul care arată asupra cui/cărui lucru se răsfrânge direct acțiunea verbului: de obicei fără prepoziție (cazul acuzativ), iar la nume de persoană și la pronumele personale cu prepoziția „pe”. Răspunde la „pe cine?”, „ce?”.
Exemplu: Citesc o carte. → citesc ce? — o carte (complement direct)
Complement indirect
Complementul exprimat printr-un substantiv sau pronume în cazul dativ. Răspunde la întrebarea „cui?”.
Exemplu: Îi scriu Anei. → scriu cui? — Anei (complement indirect)
Complement prepozițional
Complementul exprimat printr-un substantiv sau pronume precedat de o prepoziție cerută de verb. Răspunde la întrebări ca „la cine/ce?”, „despre cine/ce?”, „de cine/ce?”.
Exemplu: „M-am gândit la copilăria noastră.” → m-am gândit la ce? — la copilăria noastră
Felul propozițiilor subordonate
O propoziție subordonată ține locul unei părți de propoziție și se numește după aceasta: subiectivă (ține locul subiectului), completivă directă (ține locul complementului direct), atributivă (ține locul atributului), circumstanțială de timp, de cauză etc.
Exemplu: „...că duminică mergem la zoo” — subordonată completivă directă (au hotărât ce?)
Frază
Unitate sintactică formată din două sau mai multe propoziții aflate în relații de coordonare sau de subordonare.
Exemplu: „Ninge, iar copiii se bucură.” — două propoziții, deci frază
Predicat
Partea principală de propoziție care arată ce face, ce este sau în ce stare se află subiectul.
Exemplu: „Copiii se joacă.” → ce fac copiii? — se joacă (predicat)
Propoziție
Unitate sintactică formată în jurul unui singur predicat, verbal sau nominal.
Exemplu: „Ninge.” — o singură propoziție, cu un singur predicat
Propoziție principală / secundară
Într-o frază, propoziția principală este independentă sintactic; propoziția secundară (subordonată) depinde de un termen regent aflat în altă propoziție.
Exemplu: „Am plecat pentru că ploua.” — „am plecat” (principală), „pentru că ploua” (secundară)
Subiect
Partea principală de propoziție despre care se spune ceva prin predicat; răspunde la întrebările „cine?”/„ce?”.
Exemplu: „Copiii se joacă.” → cine se joacă? — copiii (subiect)
